Accident de metrou la stația Piața Unirii din Capitală

piata unirii 2

În această dimineață un accident mai puțin cunoscut a blocat circulația metroului bucureștean la stația Piața Unirii: un tren de pe magistrala Republica – Dristor 2 s-a rupt în două.

Martorii acestui accident – călătorii din vagoanele 5 și 6 – spun că problemele au început să apară încă de la stația Nicolae Grigorescu, unde au urcat mulți bucureșteni, iar trenul a început să ”facă burtă”, să se curbeze. Călătorii au mai spus că începând cu stația Mihai Bravu au început să audă pocnete suspecte și scârțâituri în zonele de îmbinare articulată a acestor vagoane, totul culminând cu un zgomot asurzitor de ruptură a garniturii la Piața Unirii, înainte de intrarea în stație și multe scântei asemeni unor artificii.

Instituțiile abilitate au ajuns la fața locului (SMURD, Pompieri, Poliția, tehnic-Metrorex etc.) și, în urma cercetărilor nu au identificat cauzele care au provocat ineditul accident de rupere a vagoanelor din mijlocul trenului. Dar, după două ore de blocaj al magistralei Republia-Dristor 2, un medic inspirat a găsit cauza ruperii vagoanelor: masa de Paște! A folosit cântarul și i-a cântărit pe călători. Aceștia s-au îngrășat în medie cu 12,5 kg, rezultat obținut din scăderea greutății avute înainte de Paște, greutate declarată de fiecare călător cântărit și greutatea obținută la cântărirea efrectuată după accident, fapt care a provocat ruperea articulațiilor trenului Bombardier.

piata unirii metrou

Ca urmare a acestui nefericit incident a cărui bilanț provizoriu cuprinde 0 decedați, 30 de răniți, 105 speriați, Metrorex va începe și ea campanii cu scopul prevenției îngrășării rapide a bucureștenilor cu ocazia sărbătorilor pascale și a celor de iarnă (Cracăciun și Anul Nou).

În urma incidentului, reprezentanții Astra Arad – fabricanții autohtoni de trenuri – au declarat pentru Ipamflet.wordpress.com că dacă în locul Bombardier-ului suedez era un tren produs de ei, acest accident ar fi putut fi evitat, calitatea articulațiilor cu care sunt dotate trenurile arădene fiind superioară celor suedeze.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s